Duminica Ortodoxiei cinstită de românii din Luton

În prima Duminică a Postului Mare, 9 martie 2025, Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român ales al Marii Britanii și Irlandei de Nord a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Mucenic Alban” din Luton, păstorită de Preacucernicul Părinte Ioan Nazarcu.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Atanasie a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat faptul că „în această duminică de căpătâi a Sfântului și Marelui Post, înțelegem că icoana adevărată înseamnă și Ortodoxia adevărată, căci în ea este ascuns chipul Celui Care este «Calea, Adevărul și Viața» (In. 14, 6). Privind la chipul Domnului Hristos, vedem chipul lui Dumnezeu – o evanghelie tăcută, descoperirea tainelor mântuirii. Cel ascultător întru toate Tatălui, vindecă pe omul cel neascultător, ascultarea arătându-se a fi adevărata vindecare (și întoarcere) de la erezie.”

De asemenea, ierarhul a îndemnat ca „să căutăm, deci, la acest prim popas duhovnicesc, să devenim icoane ale Domnului Hristos, precum și El este icoană a lui Dumnezeu Tatăl. Astăzi, fiecare dintre noi este chemat, mai cu seamă în acest post, să devină o icoană vie a Ortodoxiei „așa încât văzând faptele noastre cele bune, să slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri (Mt. 5, 16).

Predica poate fi ascultată mai jos 👇

Citește Gândul la evanghelia duminicii.

Prima Duminică din Sfântul și Marele Post, cunoscută sub numele de Duminica Ortodoxiei, ne reamintește an de an de provocările și victoriile Bisericii în lupta pentru păstrarea dreptei credințe și a unității sale dogmatice, canonice și liturgice. Această zi are o semnificație aparte, comemorând evenimentele din 11 martie 843, când, la Constantinopol, cultul sfintelor icoane a fost restaurat pe deplin și definitiv. Biruința asupra ereziei iconoclaste a fost percepută nu doar ca o reafirmare a cinstirii icoanelor, ci și ca o victorie a Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor.